Anchetă dură după incidentul mortal de la unitatea militară din Cahul. Igor Grosu: „Este o pată pe forțele armate”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că va fi desfășurată o anchetă „foarte severă și foarte dură” în cazul incidentului tragic produs la o unitate militară din Cahul, soldat cu moartea unui adolescent de 16 ani și rănirea unui militar în termen de 18 ani. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Întrebat despre cele trei incidente produse în acest an cu arme din dotare și despre solicitările opoziției privind demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, Igor Grosu a declarat că reacțiile sunt „legitime”, însă deciziile trebuie luate „la rece și fără politică”, transmite Realitatea.MD.
„Sunt tragedii recuperabile și sunt tragedii nu numai pentru familie, pentru toți noi. Guvernul a dispus o anchetă privind modul în care au fost respectate regulile de port armă în acea unitate militară, comportamentul medicilor care au intervenit și concluziile prezentate inițial. Este impardonabil”, a declarat Grosu.
Șeful Legislativului a precizat că a discutat despre acest caz cu ministrul Sănătății, ministrul Apărării, șeful IGP și cu prim-ministrul. Potrivit lui, ancheta va urmări inclusiv cum a ajuns minorul în unitatea militară.
„Din informațiile publice, înțeleg că venise împreună cu un coleg să viziteze un militar aflat în termen. Evident că este o durere pentru noi toți și orice astfel de caz este o pată pe forțele armate”, a afirmat Igor Grosu.
Întrebat dacă ministrul Apărării riscă să fie demis, Igor Grosu a spus că Anatolie Nosatîi „este un profesionist”, însă a admis că repetarea unor astfel de incidente ridică semne de întrebare.
„Este al treilea caz și sunt de acord că atunci când se gafează repetat există o problemă undeva. Dar trebuie să analizăm toate circumstanțele și după aceea vom lua o decizie împreună”, a conchis Igor Grosu.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.
Măsuri speciale la Aeroport în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
În perioada 7–17 septembrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău se va intensifica fluxul de călători, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici și al creșterii estimate a volumului de pasageri și aeronave.