(VIDEO) Transportatorii luați la puricat de INI și ANTA în sudul R.Moldova
Timp de 10 zile, ofițerii Direcției “SUD” a INI și inspectorii Agenției Naționale Transport Auto au desfășurat acțiuni comune de documentare în scopul prevenirii și combaterii transportului ilicit de mărfuri și persoane în traficul internațional.
„Au fost documentate peste 70 de încălcări, comise de către persoane fizice și juridice care au încălcat regimul legal de transportare a mărfurilor și pasagerilor. Totodată, în cinci cazuri a fost aplicată măsura de constrângere, fiind interzisă exploatarea vehiculelor”, anunță IGP.
Poliția anunță şoferii transportului de pasageri și mărfuri să asigure buna funcţionare a unităţilor de transport. Acţiuni de acest gen vor fi desfășurate permanent, în vederea sancţionării celor care nu se conformează cerinţelor prevăzute de lege.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.
Femeie de 76 de ani din Bălți, lăsată fără peste un milion de lei de escroci. Banii proveneau și din vânzarea unui apartament
O femeie de 76 de ani din municipiul Bălți ar fi fost înșelată de escroci cu peste 1 milion de lei, după ce persoane necunoscute au contactat-o telefonic și s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și companii cunoscute.
(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.