Moldovenii care călătoresc cu mașina în România vor plăti mai mult pentru rovinietă, de astăzi: Se scumpesc și taxele de pod
Guvernul României a aprobat noi tarife pentru circulația pe drumurile naționale dar și taxa de trecere a podurilor de peste Dunăre. Astfel, rovinieta pentru un an aproape că se dublează, crescând de la 28 la 50 de euro.
Potrivit proiectului adoptat de Guvern, prețurile pentru rovinietă cresc după cum urmează:
- o zi: de la 2,5 la 3,5 euro;
- 10 zile: de la 3,3 la 6 euro;
- 30 zile: de la 5,3 la 9,5 euro;
- 60 de zile: de la 8,4 la 15 euro;
- 12 luni: de la 28 la 50 de euro.
De asemenea, cresc și amenzile în cazul în care șoferii nu au taxa de drum achitată.
„Amenda aplicată în cazul lipsei rovinietei valabile pentru autoturisme crește, de asemenea, de la 275-550 lei în prezent, la 500-1.000 lei”, se arată în proiectul adoptat.
Totodată, actul normativ instituie tarife de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre, după cum urmează:
De la 13 lei la 19 lei pentru o singură trecere a podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă;
De la 11 lei la 16 lei pentru o singură trecere a podului peste Dunăre între Giurgeni și Vadu Oii.
Se vor majora amenzile și în acest caz, valoarea fiind de zece ori tariful de trecere, în cazul amenzii minime, și de douăzeci de ori tariful de trecere - pentru amenda maximă:
Astfel, amenzile minime pentru neplata peajului se vor majora de la 130 de lei la 190 de lei, iar cele maxime de la 260 de lei la 380 de lei.
Sursa: digi24.ro
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.