Un angajat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, reținut în flagrant de CNA după ce ar fi primit 10 000 de lei mită
Un inspector principal din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, fiind bănuit de corupere pasivă.
Potrivit CNA, funcționarul a fost reținut în flagrant în seara zilei de 11 martie 2026, în timp ce primea sub control suma de 10 000 de lei de la un locuitor al comunei Trușeni, municipiul Chișinău. Banii ar fi fost pretinși în schimbul exonerării persoanei de răspundere contravențională pentru presupuse încălcări și pentru a evita restituirea unui eventual prejudiciu cauzat mediului, în legătură cu executarea unor lucrări pe un teren ce aparține denunțătorului.
Pe acest caz, CNA a inițiat o urmărire penală în baza bănuielii rezonabile privind comiterea infracțiunii de corupere pasivă.
În prezent, ofițerii anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere penală.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.
(SURSE) O interpretă și-ar fi dat soțul pe mâna poliției pentru violență în familie. Agresorul - angajat ANP
O interpretă din R.Moldova a cerut ordonanță de protecție, după ce ar fi fost agresată de către soțul său. Cazul ar fi avut loc acum două zile într-o suburbie din municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD.