O tânără a încercat să urce la bordul cursei „Chișinău-Istanbul”, cu 56.000 de euro şi 10.000 de dolari nedeclarați

O nerezidentă a încercat să scoată din Republica Moldova mijloace financiare peste limita admisă, fără a-i declara. Străina a fost depistată în Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul controlului de securitate.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 9 februarie 2024, 10:03
bani

„Ieri, 8 februarie 2024, printre pasagerii rutei „Chișinău-Istanbul” s-a prezentat pasagera în vârstă de 27 de ani. În timpul verificărilor asupra bunurilor deținute au fost observate obiecte asemănătoare bancnotelor, deși străina nu declarase despre transportul unei sume de bani. În acest sens, funcționarii vamali de comun cu polițiștii de frontieră au trecut în control suplimentar persoana și bagajul acesteia”, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.

Ca urmare, echipa mixtă a depistat 56.000 USD şi 10.000 EUR, valută nedeclarată organului vamal. Pe fapt, echivalentul a 10 mii EUR au fost restituiți persoanei, iar cercetările pe caz sunt în desfășurare.

(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.