Intrare interzisă în Rusia pentru transportatorii de mărfuri din Moldova
Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova nu mai pot intra pe teritoriul Federației Ruse, inclusiv nu mai pot tranzita statul rus.
Un document semnat de către premierul rus, Mihail Mișustin, adaugă Moldova pe lista statelor în privința cărora este aplicată această interdicție, transmite IPN.
Presa rusă scrie că, începând cu luna octombrie 2022, Rusia a interzis intrarea pe teritoriul său a companiilor transportatoare din statele Uniunii Europene, din Marea Britanie, Norvegia și Ucraina, ca „răspuns la sancțiuni similare în raport cu Federația Rusă”.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.