Permis de conducere fals descoperit de polițiștii de frontieră ieșeni, la un moldovean
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat la control un permis de conducere fals.
În data de 15 august a.c., în jurul orei 23.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova, în vârstă de 50 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Cehia.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia. Colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.