(FOTO) Accident cu implicarea unui motociclist, în Chișinău
Un tânăr a ajuns la spital, după ce motocicleta cu care se deplasa s-a ciocnit cu un automobil. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:01, la intersecția străzii Albișoara cu strada Petru Rareș, din sectorul Rîșcani al capitalei,
Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei,a declarat pentru PulsMedia.MD că în accident a fost implicată o motocicletă condusă de un tânăr de 22 de ani, iar la volanul automobilului de marca Ford se afla un șofer în vârstă de 75 de ani.
„ În rezultatul impactului, ambele vehicule au fost deteriorate tehnic, iar motociclistul a fost preluat de o ambulanță și a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, a declarat Stati.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.