Maia Sandu a discutat cu Comisarul UE Glenn Micallef despre consolidarea sectorului cultural și dezvoltarea sportului cu sprijin european
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi pe Comisarul european pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef. Vizita oficialului survine în contextul semnării Acordului de aderare la programul „Europa Creativă”, prin care artiștii și organizațiile din Republica Moldova vor putea accesa, începând cu 1 ianuarie 2026, finanțări, parteneriate și proiecte europene.
În cadrul discuției, a fost abordat rolul esențial al culturii și sportului în consolidarea rezilienței democratice, prin promovarea coeziunii sociale și a valorilor fundamentale ale păcii, libertății și democrației.
Sectorul cultural din Republica Moldova a trecut prin transformări semnificative în ultimii ani – de la crearea Fondului Național al Culturii și creșterea veniturilor pentru angajați la renovarea unui număr semnificativ de instituții culturale prin programul „Satul European” și oportunitățile din cadrul Programului Național „Acces la cultură 2025”.
Maia Sandu a subliniat că dezvoltarea culturii sprijină și promovarea turismului, valorificând patrimoniul și tradițiile Republicii Moldova și aducând beneficii economiei naționale.
De asemenea, șeful statului a trecut în revistă investițiile din ultimii patru ani ce au vizat promovarea sportului ca prioritate națională, prin renovarea infrastructurii, precum și prin creșterea burselor pentru sportivii de performanță. La rândul său, comisarul Micallef a evidențiat că avansarea pe parcursul european va aduce noi perspective de dezvoltare pentru acest sector.
Discuțiile au reconfirmat determinarea comună a Republicii Moldova și a Uniunii Europene de a investi în oameni, cultură, tradiții și performanță sportivă, în beneficiul cetățenilor și al viitorului european al țării noastre.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.