Perciun: Suntem prima țară din Parteneriatul Estic, care a elaborat și aprobat un program național de specializare inteligentă
Progresele în domeniul cercetării și inovării, dar și asigurarea parteneriatului între mediul academic, cel de afaceri și administrația publică au fost discutate în cadrul evenimentului cu genericul „Dialog strategic privind implementarea Programului național de specializare inteligentă al Republicii Moldova pentru anii 2024–2027 – Smart Moldova”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu GIZ Moldova.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, cercetători, oameni de afaceri, reprezentanți ai Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, societatea civilă ș.a.
În deschiderea evenimentului, ministrul Dan Perciun a subliniat importanța implementării Programului Național de Specializare Inteligentă, evidențiind rolul acestuia în transformarea structurală a economiei naționale prin inovare și cooperare strategică între actorii-cheie ai sistemului de dezvoltare.
„Suntem prima țară din Parteneriatul Estic care a elaborat și aprobat un program național de specializare inteligentă. Mulțumim partenerilor noștri care ne-au ajutat să elaborăm acest program. Am toată încrederea că, depunând cu toții efort, vom reuși să atingem obiectivele stabilite de acest program național și să avem cât mai multă cercetare aplicată, realizată în parteneriat cu mediul de afaceri, fapt ce ar contribui la o creștere economică”, a menționat ministrul.
La rândul său, Manuel Palazuelos Martinez, reprezentantul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene a menționat ca scopul Programului este de a aduce inovația și cercetarea la cel mai înalt nivel. „Acest program a fost implementat cu succes în mai multe țări europene, iar rezultatele obținute demonstrează eficiența sa. Din acest motiv, am considerat că este esențial să aducem această metodologie și în Republica Moldova, pentru a sprijini dezvoltarea economică a țării. Cred că programul a devenit cu atât mai relevant în contextul actual, în care Republica Moldova trece prin procesul de screening – un pas important care presupune adaptarea și armonizarea legislației naționale cu normele și regulile Uniunii Europene. Acest program se încadrează perfect în eforturile de aderare și contribuie direct la atingerea acestui obiectiv”.
Programul SMART stabilește patru domenii de cercetare prioritare de cercetare: agricultura și procesarea produselor agricole; tehnologia informației și comunicațiilor, energia; biomedicina și biofarmaceutica. Implementarea programului este susținută în Planul de Creștere al Republicii Moldova pentru 2025–2027 și beneficiază de sprijin internațional, inclusiv prin Acordul de împrumut pentru proiectul „Învățământul Superior” semnat cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
(FOTO) Competiția sportivă „Ștafeta combinată”, dedicată memoriei angajaților MAI căzuți la datorie
La competiția sportivă „Ștafeta combinată”, dedicată memoriei angajaților MAI căzuți la datorie, echipa Poliției Naționale — formată din mascații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”- a cucerit locul I după 12 probe ce au pus la încercare limitele fiecărui participant.
EduTech Labs: spații sigure și sprijin real pentru copiii refugiați și cei vulnerabili din Moldova
De mai bine de un an, laboratoarele EduTech au devenit mult mai mult decât săli de clasă. Sunt locuri vii, pline de energie unde copiii refugiați din Ucraina și din alte țări, alături de copii vulnerabili din comunitățile locale, învață, se joacă și își recapătă încrederea.
MEC facilitează accesul tinerilor refugiați din Ucraina la învățământul superior
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a organizat o întrunire dedicată facilitării accesului tinerilor refugiați din Ucraina la studii superioare în Republica Moldova. La discuții au participat atât tineri refugiați, cât și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, ai Inspectoratului General pentru Migrație din cadrul MAI, precum și ai organizațiilor partenere: Female Support Force, Congresul Național al Ucrainenilor din Republica Moldova, UNHCR, UNICEF și People in Need.
Comentarii facebook