NEWS ALERT

UPDATE // Atac cu cuțitul la Universtitatea Tehnică. Cuțitarul reținut în timp ce încerca să părăsească R.Moldova

UPDATE // Surse apropiate anchetei au comunicat pentru PulsMedia.MD că cuțitarul este un tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din Israel. Cu puțin timp în urmă acesta a fost reținut de oamenii legii în drum spre vamă, în încercarea de a părăsi țara.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 21 mai 2025, 14:04
Poliție

Acesta este escortat la Ip Rîșcani pentru a fi audiat.

Totoată, victima se află în stare gravă, dar stabilă.

Știrea Inițială

Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un coleg de-al său la Universitatea Tehnică din Chișinău. Cazul a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 11:20, pe strada Mircești din capitală susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, victima ar fi un cetățean al Israelului, student la facultatea de medicină veterinară, care ar fi avut un conflict cu un conațional de-al său.

În urma incidentului, ultimul l-ar fi înjunghiat pe primul cu un cuțit în regiunea abdomenului, după care ar fi urcat într-un automobi lde marca Toyota și a fugit într-o direcție necunoscută.

Tânărul a fost transportat de urgență la spital fiind supus unei intervenții chirurgicale, iar în prezent oamenii legii interprind măsuri speciale de investigații pentru a stabili locul aflării cuțitarului, cu ulterioara reținere a acestuia.

NEWS ALERT // (SURSE) Dublul omor de la Rezina. Ucigașul, cercetat în stare de libertate, după ce acum două luni a violat-o pe fata de 24 de ani și a bătut-o pe mama ei

Au apărut noi detalii despre cazul celor două femei, găsite în stare de putrefacție, acum câteva zile, într-un lan de porumb din proximitatea localității Pereni, din raionul Rezina. Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, susțin că individul suspectat și reținut pentru omor, ar fi un bărbat în vârstă de 50 de ani, care acum câteva luni ar fi violat-o pe una dintre victime, iar pe alta ar fi bătut-o, însă organele de drept ar fi considerat de cuviință să-l fi cerceteze în stare de libertate.