(VIDEO) Droguri de sute de mii de lei, scoase din circuit de polițiștii de la Buiucani. Un samsar de PVP a fost reținut
Polițiștii de la Buiucani, în comun cu angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, au contracarat activitatea unui tânăr de 23 de ani, bănuit de distribuirea drogurilor sintetice pe teritoriul capitalei.
Bănuitul a fost reținut în flagrant în momentul în care plasa substanțe narcotice în ascunzișurile dintr-un parc. Asupra acestuia au fost depistate 90 de pachețele cu PVP (sare), precum și un telefon mobil utilizat la coordonarea activității infracționale.
În rezultatul perchezițiilor autorizate la domiciliul acestuia, au fost depistate alte 153 de pachețele cu PVP și aproximativ 350 de grame de aceeași substanță neambalată încă, pachete zip-lock noi, rulouri de bandă adezivă și cântare electronice folosite la porționarea drogurilor. Valoarea estimativă a substanțelor narcotice ridicate este de aproximativ 300 000 de lei.
Din informațiile operative, tânărul acționa prin aplicația mobilă Telegram și era membru al unui grup infracțional, având rolul de ambalare și distribuire a drogurilor în capitală.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar în cazul în care vinovăția sa va fi demonstrată, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.