(VIDEO) „Nicio coaliție cu PAS în Parlament”: Blocul Patriotic a semnat un angajament public și îndeamnă toți concurenții electorali să se alăture inițiativei
Liderii Blocului Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei” au semnat un angajament public - niciun fel de alianțe cu Partidul „Acțiune și Solidaritate” în viitorul Parlament. Totodată, politicienii îndemnă toți concurenții electorali să se alăture acestei inițiative.
„Semnând acest pact, care este unul deschis pentru toți cei care dosresc schimbări în Moldova, noi conștientizăm că este o încercare, un examen de maturitate politică”, a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin, scrie Unimedia.
„Moldova - fără PAS, Moldova - fără Maia Sandu. Viitorul țării este posibil doar fără „ciuma galbenă” la putere. 28 septembrie - șansa noastră de a-i trimite în trecut”, a menționat președintele PSRM, Igor Dodon.
„Există doar o singură modalitate de a înlătura gruparea PAS de la putere – să nu se facă nicio coaliție cu acești criminali în noul Parlament. Galbenii duc țara în prăpastie, iar îndepărtarea lor cât mai rapidă de la guvernare este o chestiune de supraviețuire a Moldovei ca stat.
Un asemenea angajament public din partea liderilor altor partide le va permite alegătorilor să se decidă deja de pe acum. Alegerea este simplă: fie cu poporul, fie cu PAS”, a spus Irina Vlah.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.