(VIDEO) Conducerea SV a avut o întrevedere cu delegația Directoratului General Vamal al Republicii Cehe
Conducerea Serviciului Vamal a avut o întrevedere cu delegația Directoratului General Vamal al Republicii Cehe, în cadrul vizitei de lucru a omologilor cehi, desfășurată în perioada 15-19 decembrie curent.
Principalul subiect al discuției a vizat progresul înregistrat în implementarea proiectului de asistență externă „Dezvoltarea capacităților echipelor canine ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră al Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.
Conducerea Serviciul Vamal a remarcat buna cooperare și asistență reciprocă în domeniul vamal, în special rezultatele înregistrate pe direcția activității chinologice, precum și suportul oferit pentru dezvoltarea sistemului vamal în ansamblu, în contextul asumării angajamentelor asumate și prevăzute în Acordul de Asociere cu UE.
În aceste sens, un imperativ al Serviciul Vamal reprezintă consolidarea capacităților instituționale în scopul racordării legislației naționale la acquis-ul comunitar, ajustarea sistemelor informaționale și digitalizarea proceselor, pentru implementarea noului Cod vamal, ce va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Partea cehă a reiterat disponibilitatea de a oferi expertiză, recomandări de bune practici și suport instituțional pentru implementarea angajamentelor de integrare vamală europeană, inclusiv prin intermediul instrumentelor de asistență și cooperare la nivelul Uniunii Europene.
În cadrul discuțiilor, interlocutorii au făcut un schimb de opinii referitor la proiectelor de asistență care se află în derulare și au discutat oportunitățile de valorificare a potențialului de cooperare bilaterală pe diverse domenii de interes, precum și identificarea noilor segmente pentru extinderea ariilor de colaborare.
Cu referire la proiectul de asistență pentru dezvoltarea capacităților echipelor canine ale Serviciului Vamal, cu sprijinul autorității vamale din Cehia, șase inspectori ai Centrului Chinologic vor beneficia de instruiri pentru perfecționarea tehnicilor de dresaj a patrupezilor de serviciu. Totodată, proiectul prevede achiziționarea echipamentelor moderne, precum și donarea a șase câini de serviciu, pentru extinderea echipelor canine.
În încheiere, părțile au convenit asupra continuării cooperării instituite, fiind reiterat interesul Serviciului Vamal în dezvoltarea schimbului de experiență, preluarea bunelor practici cu vama cehă în domenii ce țin de activitatea serviciilor operative, echipelor mobile și centrelor chinologice, pentru consolidarea capacităților autorității vamale și realizarea obiectivelor strategice de dezvoltare.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.