„Business ca în R.Moldova”. MAI vinde măști cu 40 de bani per bucată, cumpărate în pandemie cu 2,50 lei

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la vânzare 79.000 de măşti medicale. Acestea au fost achiziționate încă în perioada pandemiei, la preț de 2,5 lei bucate.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 17 iulie 2024, 15:33
MAI

Măștile în trei straturi au fost cumpărate în anul 2020, de către Agenția Rezerve Materiale.  Termenul de valabilitate a lor expiră în luna octombrie 2024, scrie Realitatea.MD.

Aşadar, autoritățile au decis să le comercializez la preţ redus şi le vor vinde cu 40 de bănuți pentru o unitate, inclusiv TVA. Tariful stabilit este mai mic, din cauza termenului de valabilitate redus.

MAI precizează că a transmis un demers către Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate, solicitând notificarea spitalelor și centrelor medicilor de familie despre posibilitatea achiziționării măștilor medicinale. Pe 25 aprilie 2024 autoritatea a comunicat că nu a identificat instituții care al dori să le cumpere.

Ministerul precizează că și Agenția Rezerve Materiale a recepționat cinci refuzuri din partea instituțiilor medicale, privind achiziționarea măștilor.