Cine sunt deputații de la Chișinău care vor participa la sesiunea de vară a APCE
Delegația Legislativului participă la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Reuniunea are loc în perioada 24-28 iunie, la Strasbourg.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, delegația va fi condusă de deputatul Ion Groza. Din componența delegației mai fac parte deputații din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Natalia Davidovici și Andrian Cheptonar și deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vlad Batrîncea și Adela Răileanu.
În cadrul reuniunii, participanții vor alege noul Secretar General al Consiliului Europei pentru următorii cinci ani.
De asemenea, agenda include discuții despre consecințele războiului din Ucraina, în contextul aspectelor juridice și drepturilor omului, precum și despre rolul sancțiunilor aplicate. Un alt subiect care vizează agresiunea Federației Ruse este identificarea soluțiilor și acordarea sprijinului pentru persoanelor strămutate din Ucraina. De asemenea, există o solicitare pentru o dezbatere urgentă despre provocările la adresa democrației în Georgia.
Tot în cadrul sesiunii de vară a APCE va fi acordat Premiul Vigdís pentru abilitarea femeilor, care vizează inițiative remarcabile de promovare a autonomiei femeilor în toată diversitatea lor în Europa și nu doar. La fel, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, va susține un discurs despre consolidarea democrației prin procese participative și deliberative și întărirea perspectivei tineretului în activitatea Adunării.
Republica Moldova este membru al Consiliului Europei din anul 1995.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.
PLDM critică politica fiscală pentru 2027 și cere Parlamentului să nu adopte majorările de taxe fără evaluări de impact
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) critică proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, acuzând Guvernul că încearcă să majoreze veniturile bugetare prin extinderea bazei de impozitare, creșterea unor cote și introducerea unor noi obligații fiscale, fără a crea mai întâi condiții pentru dezvoltarea economiei.