Pretorul Vadim Hîncu efectuează vizită de lucru în Ucraina

Aflat în perioada săptămânii în curs la Cernăuți, Ucraina, Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu împreună cu Vicepretorul, Sergiu Andrian și funcționari ai Primăriei municipiului Chișinău, a avut o întrevedere cu administrația orașului situat pe malurile râului Prut.

publicat de Anatol Chirilov
joi, 4 aprilie 2024, 12:11
Pretor

Primarul de Cernăuți, Roman Cliciuc și delegația din Chișinău au reluat dialogul cooperant stabilit între cele două părți în vara anului 2023. Pretorul sectorului Centru a subliniat importanța susținerii țării vecine în condițiile războiului nedrept din Ucraina și disponibilitatea continuă de acordare a sprijinului multidimensional oamenilor care fug din fața urgiei.

Totodată, au fost abordate subiectele unui spectru larg de domenii, a investițiilor externe, a valorilor culturale asemănătoare generate de spații geografice apropiate cu punți temeinice și solide.

Pretorul a remarcat intensitatea crescută a dialogului între sectorul Centru al municipiului Chișinău și orașul Cernăurți din ultima vreme, fiind convins că relațiile diplomatice stabilite între cele 2 unități teritoriale se convertesc cu pași siguri în realizarea proiectelor bilaterale, sprijin reciproc, schimb de bune practici și parcurs comun european.