Scene violente în Italia! O badantă moldoveancă și un bătrân, agresați de un conațional
O badantă moldoveancă și un bătrân au fost agresați sâmbătă seara, 28 martie 2026, într-o locuință din localitatea Parabita, Italia, de un bărbat aflat în stare severă de alterare psihofizică, potrivit Realitatea.MD.
Potrivit presei italiene, atacatorul, un bărbat din Republica Moldova în vârstă de 30 de ani, cunoscut deja de forțele de ordine, a intrat cu forța în locuința în care se aflau victimele. După ce le-a amenințat, agresorul a recurs la violență: a lovit-o pe badantă cu pumnii și picioarele, a pălmuit-o, apoi a tras-o de păr de mai multe ori și a târât-o în curte.
În timpul agresiunii, bărbatul ar fi încercat să-i ia telefonul mobil și banii. Asupra lui se afla un cuțit, iar în rucsac a fost găsită ulterior și o a doua lamă, ridicată de anchetatori. Alarma a fost dată de fiica bătrânului, care a sunat la 112, iar o patrulă aflată deja în zonă a ajuns rapid la adresă, potrivit Rotalianul.com.
Imobilizarea bărbatului s-a dovedit dificilă. La vederea carabinierilor, acesta a reacționat violent și i-a atacat cu pumnii și picioarele pe doi dintre militari, care au fost ulterior au transportați la spital cu traumatisme la mâini și picioare. Pentru a-l calma au intervenit, de asemenea, și echipaje medicale, iar după aproximativ o oră, bărbatul a fost liniștit și dus la unitatea de carabinieri din Parabita.
Pe numele său au fost formulate acuzații de rezistență, violență, amenințare și vătămare a unui funcționar public, violare de domiciliu și port abuziv de armă albă. Acesta este cercetat în stare de libertate, la dispoziția Procuraturii din Lecce.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.