PMUD Chișinău: Soluții durabile pentru un oraș modern
Orașul Chișinău va avea în curând un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, care va oferi soluții de mobilitate și va ghida dezvoltarea infrastructurii de transport în următorii ani. Documentul face parte din proiectul „MOVE IT like Lublin” și urmează a fi prezentat pentru aprobare Consiliului Municipal Chișinău (CMC).

Odată aprobat, planul va sta la baza tuturor măsurilor și inițiativelor ce vor fi implementate pentru a contribui la dezvoltarea unui oraș mai modern și sustenabil, cu o infrastructură de transport eficientă și ecologică.
Planul își propune îmbunătățirea transportului public, reducerea emisiilor de carbon, creșterea utilizării transportului alternativ și îmbunătățirea siguranței în trafic. Scopul acestuia este de a crea un sistem de transport modern și sustenabil, care să răspundă nevoilor locuitorilor, contribuind la reducerea poluării și la îmbunătățirea calității vieții urbane. Acesta abordează provocări precumaglomerația, schimbările climatice, promovarea transportului alternativ (biciclete, trotinete) și îmbunătățirea siguranței în trafic. Astfel de planuri sunt implementate cu succes în orașe precum Lublin, Copenhaga, Stockholm sau Tokyo.
Primul pas pentru implementarea PMUD include măsuri urgente care vor avea un impact rapid asupra vieții chișinăuienilor. Printre cele mai importante proiecte planificate în timpul apropiat se numără:
● Reînnoirea parcului de autobuze urbane;
● Extinderea benzilor dedicate transportului public;
● Implementarea sistemului de e-ticketing;
● Dezvoltarea Centrului de Monitorizare a Traficului;
● Reabilitarea străzilor principale: Tighina, Alexandru cel Bun, 31 August,
Mesager, Industriala, Vasile Lupu, Hîncești, Bodoni, Pușkin;
● Modernizarea trotuarelor și reabilitarea rețelei pietonale;
● Crearea unei rețele de piste pentru biciclete și a unui sistem de partajare a bicicletelor.
Pe termen mediu (2025 - 2030), PMUD vizează o serie de măsuri ambițioase, printre care:
● Modernizarea completă a flotei de transport public;
● Extinderea transportului intermodal și integrarea modurilor de transport;
● Dezvoltarea de terminale Park & Ride (P&R), pentru a încuraja utilizarea
transportului public;
● Implementarea unor zone sigure în jurul școlilor și a măsurilor de calmare a traficului;
● Extinderea infrastructurii velo cu piste separate de traficul auto;
● Regenerare urbană și pietonalizarea unor zone centrale;
● Dezvoltarea unui sistem extins de management al traficului;
● Crearea unui sistem inteligent de management al parcării;
● Implementarea unei platforme digitale pentru mobilitate urbană integrată
(Mobility as a Service - MaaS).
Iar pe termen lung (după 2030), PMUD vizează transformarea completă a mobilității urbane din Chișinău. Asta presupune:
● Crearea unor zone cu emisii reduse în centrul orașului.
● Electrificarea flotei de transport public și extinderea infrastructurii pentru vehicule electrice.
● Implementarea sistemelor de transport public autonome.
● Dezvoltarea unui sistem avansat de transport inteligent (ITS).
● Crearea unui tablou de bord urban pentru monitorizarea în timp real a traficului.
● Integrarea orașului într-o rețea europeană de mobilitate digitalizată.
● Conectarea infrastructurii locale la rețeaua TEN-T pentru o integrare mai bună cu Uniunea Europeană.
● Dezvoltarea terminalelor multimodale pentru a facilita transferul rapid între modurile de transport
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Chișinău este parte integrantă a „MOVE IT like Lublin — o inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din Chișinău”. Pe parcursul mai multor luni au fost organizate un șir de consultări publice, incluzând sesiuni interactive cu cetățenii și grupuri de lucru tematice.
Acestea au contribuit la ajustarea și validarea soluțiilor propuse în PMUD, asigurând astfel o abordare participativă și transparentă.
Informație de context:
Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 de euro, dintre care 3.325.000 de euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 de euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.
Cadavrul unui tânăr, găsit în scara unui bloc de locuințe din Chișinău
O femeie a alertat poliția, după ce a găsit cadavrul unui tânăr în scara unui bloc de locuințe. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:33, pe strada Șoseaua Hîncești, din cartierul Telecentru al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Filmul „Flow”, distins cu Oscar și Globul de Aur, va fi proiectat gratuit la Chișinău
Filmul „Flow”, regizat de Gints Zilbalodis și distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur pentru „Cel mai bun film de animație”, ajunge la Chișinău. Proiecția va avea loc pe 31 mai, la ora 15:00, la Cinematograful Odeon, iar intrarea este liberă.
A fost stabilită data intervievării celor doi candidați pentru șefia Procuraturii Anticorupție
Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA) s-a întrunit marți, 20 mai, în ședință închisă, pentru a examina dosarele candidaților prin prisma criteriilor de eligibilitate, anunță Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) printr-un comunicat.
Comentarii facebook