Ministerul Sănătății confirmă decesul copilului de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Codru”
Ministerul Sănătății a confirmat decesul din această dimineață a unui copil de 13 ani, în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Codru”, despre care a scris PulsMedia.MD cu referire la surse.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății (MS), acesta suferea de retard mintal sever și se afla în vizorul psihiatrului de la vârsta de patru ani.
„În perioada 23-29 august 2024, pacientul, în vârstă de 13 ani, cu retard mintal sever (era în vizorul psihiatrului de la vârsta de 4 ani), s-a tratat la IMSP Spitalul Raional Căușeni de bronhopneumonie cu sindrom toxico-infecțios. După externare, starea lui s-a agravat, iar pe 2 septembrie curent familia s-a adresat din nou la același spital.Ulterior, în aceeași zi, în urma examinării de către psihiatrul din cadrul CCSM Căușeni, s-a decis transferul pacientului la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru. La internare, în staționar, a fost diagnosticat cu retenție urinară de etiologie toxică medicamentoasă”, transmite MS.
Ulterior, copilul a fost internat în Secția de terapie intensivă, unde i-a fost aplicat tratament medicamentos. Însă, starea generală a continuat să se agraveze, progresând simptomatica de intoxicație, care a provocat insuficiență poliorganică.
Corpul neînsuflețit al minorului a fost predat la Centrul de Medicină Legală.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.