(VIDEO) Atac „masiv” asupra orașului Zaporojie. Cel puțin 18 răniți și 30 de clădiri avariate
Cel puțin 18 persoane au fost rănite, iar aproximativ 30 de clădiri au fost avariate în urma unui atac rus „masiv” asupra orașului Zaporojie, în noaptea de marți spre miercuri, au anunțat serviciile ucrainene de salvare. Informațiile sunt transmise de AFP.
Șeful Administrației Militare Regionale, Ivan Fedorov, a precizat că bombardamentele au vizat mai multe zone rezidențiale, provocând pagube extinse.
Atacurile au avut loc în contextul unor intensificări diplomatice menite să ajungă la o soluție pentru Războiul din Ucraina. Președintele american Donald Trump a declarat că mai sunt de clarificat doar „câteva puncte de dezacord” în negocierile aflate în desfășurare.
Trump a anunțat că emisarul special american Steve Witkoff va merge „săptămâna viitoare” la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin, informație confirmată și de Kremlin. Liderul de la Casa Albă a menționat că Jared Kushner „poate” să se alăture întâlnirii.
În paralel, Secretarul Forțelor Terestre americane, Dan Driscoll, urmează să aibă discuții cu partea ucraineană, după ce anterior s-a întâlnit cu oficiali ruși la Abu Dhabi.
În timp ce Washingtonul exprimă optimism, lideri europeni adoptă un ton prudent. Emmanuel Macron a spus că există „în sfârșit o șansă” pentru un progres real către o „pace bună”, dar a criticat „lipsa voinței ruse de a accepta un armistițiu” după patru ani de război.
Negocierile se desfășoară pe baza unui plan american revizuit la Geneva, duminică, în prezența delegațiilor americană, ucraineană și europeană. O sursă apropiată dosarului a declarat că ultima variantă este „semnificativ mai bună” pentru Kiev.
Noua propunere ar permite Ucrainei să păstreze o armată de 800.000 de militari, față de 600.000 în proiectul inițial. Cele mai sensibile capitole – în special cele teritoriale – urmează să fie discutate la nivel prezidențial.
Donald Trump a afirmat că negocierile privind frontierele sunt „îndelungate și complicate” și a subliniat că garanțiile de securitate pentru Ucraina se negociază împreună cu europenii, „care vor fi foarte implicați”.
Președintele american a apărat rolul emisarului Steve Witkoff după ce Bloomberg a dezvăluit un schimb telefonic între acesta și consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov, legat de modul optim de prezentare a unui plan de pace.
Volodimir Zelenski a declarat că mizează pe o „cooperare activă” cu Donald Trump și a acuzat Moscova de „cinism extrem” pentru continuarea atacurilor în timp ce au loc negocieri.
În noaptea de luni spre marți, Kievul fusese deja vizat de un val de drone și rachete rusești, soldat cu cel puțin șapte morți.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a transmis că Moscova așteaptă să vadă ultima versiune a propunerii americane.
Între timp, „Coaliția Voluntarilor” care sprijină Ucraina s-a reunit marți prin videoconferință. Premierul britanic Keir Starmer a avertizat că drumul către o soluție rămâne „lung și dificil”, iar Emmanuel Macron a cerut „continuarea presiunii” asupra Rusiei.
Pe front, armata rusă își continuă înaintarea lentă în est și a revendicat cucerirea mai multor sate în ultimele zile.
Sursa: adevărul.ro
UE ia în considerare limitarea protecţiei pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta
Miniştrii UE au susţinut joi, în mare măsură, o propunere de limitare a accesului la protecţie temporară pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta, a declarat ministrul suedez al migraţiei, citat de Reuters.
Patru persoane au fost ucise într-un atac cu drone în regiunea Kiev asupra unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluşi
Un atac cu drone ruseşti asupra unei fabrici de produse alimentare dintr-o regiune din jurul capitalei ucrainene Kiev a ucis patru persoane, au anunţat vineri oficialii ucraineni, relatează Reuters.
Cinci azeri au fost ucişi în urma unor atacuri cu drone asupra a două nave de marfă în Marea Azov, anunţă Baku. Rusia dă vina pe Ucraina
Cinci cetăţeni azeri au fost ucişi în atacuri cu drone care au vizat două nave de marfă în Marea Azov, au anunţat vineri autorităţile de la Baku, Rusia declarând la rândul său că acest atac a fost efectuat de Ucraina, relatează AFP.