Apel disperat pentru șoferul autocarului implicat în accidentul de la Orhei: Are nevoie urgentă de sânge

Șoferul autocarului implicat în accidentul rutier grav produs în noaptea de luni spre marți pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți se află în stare gravă la terapie intensivă și are nevoie urgentă de transfuzii de sânge. Este vorba despre Valeriu Medvedschi, născut la 7 august 1969, care este internat la Spitalul Raional Orhei.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 5 august 2026, 20:02
Accident

Familia bărbatului a lansat un apel public către cetățeni să doneze sânge pentru a-l ajuta, transmite independent.md.

„Rudele roagă pe toți cei care pot să se adreseze la Stația de transfuzie a sângelui din Bălți și să doneze sânge pentru Medvedski Valeri, aflat internat la spitalul din orașul Orhei”, se arată în mesajul publicat pe rețelele sociale.

Potrivit informațiilor preliminare, în urma accidentului produs pe traseul R-6 Chișinău–Orhei–Bălți două persoane și-au pierdut viața, acestea având 37 și 35 de ani.

Celelalte două persoane rănite în accident au fost externate, iar șoferul autocarului rămâne internat în stare gravă.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Un bărbat, reținut în flagrant de CNA și PA la Cimișlia. Ar fi pretins 1 500 de euro pentru a mușamaliza un caz de conducere în stare de ebrietate

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), au reținut în flagrant un bărbat, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 1 500 de euro, susținând că ar avea influență asupra unor angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).

(VIDEO) Imagini virale cu o manevră periculoasă în Chișinău: Șoferița, sancționată de poliție

O șoferiță de 36 de ani din municipiul Chișinău a fost sancționată de polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), după ce imaginile cu o încălcare a regulilor de circulație au fost publicate în mediul online. Potrivit INSP, oamenii legii s-au autosesizat în urma apariției înregistrării video și au identificat conducătoarea automobilului de marca BMW.