Termenul pentru privatizarea locuințelor de stat va fi prelungit
Termenul-limită pentru privatizarea locuințelor atribuite de stat urmează să fie extins cu trei ani. Prevederea se conține într-un proiect de lege aprobat de Parlament în primă lectură și a fost propusă în condițiile în care actualul termen expiră pe 31 mai, transmite IPN.
Inițiativa aparține Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care argumentează că prelungirea termenului este necesară, întrucât o parte dintre cetățeni nu au reușit să-și privatizeze locuințele. Printre motivele invocate se numără lipsa resurselor financiare, actele de identitate expirate, precum și faptul că unii locatari au fost plecați peste hotare.
Datele statistice arată că, în perioada 2021-2025, au fost privatizate 1 231 de locuințe, iar alte 2 651 sunt pasibile privatizării. În context, autoritățile consideră că termenul de trei ani este rezonabil pentru finalizarea procesului. După expirarea termenului de privatizare, autoritățile administrației publice locale vor acorda statut de locuințe sociale locuințelor neprivatizate.
Proiectul de lege urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.