Șofer de ambulanță lovit, personal medical amenințat cu toporul de o pacientă: Două echipe AMU, agresate

Două echipe de asistență medicală urgentă au fost agresate în timpul intervențiilor. Incidentul a avut loc sâmbătă, 21 februarie 2026.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 23 februarie 2026, 14:59
https://realitatea.md/sofer-de-ambulanta-lovit-personal-medical-amenintat-cu-toporul-de-o-pacienta-doua-echipe-amu-agresate/

Primul caz a avut loc la ora 00:32, într-o localitate din raionul Nisporeni, unde ambulanța a fost solicitată pentru un tânăr de 17 ani agresat într-un bar.

„Echipa AMU a intervenit prompt la fața locului, însă, în timpul examinării medicale, pacientul a manifestat un comportament violent și profund neadecvat, adresând injurii personalului medical. Ulterior, acesta a lovit cu pumnul în față conducătorul auto-ambulanței, continuând agresiunea prin aplicarea unei lovituri cu piciorul în abdomen, scrie realitatea.md.

În urma incidentului, a fost solicitată intervenția imediată a organelor de poliție”, transmite Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Cel de-al doilea caz s-a produs în municipiul Chișinău. Medicii de pe ambulanță au fost solicitați pentru doi tineri, cu motivul „consum de alcool”, aflați în incinta unui restaurant. La fața locului, echipa SAMU Centru a identificat un tânăr și o tânără, de aproximativ 20 de ani, care au fost conduși în autosanitară pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

„Pe parcursul intervenției, tânăra a manifestat un comportament extrem de agresiv, insultând repetat personalul medical. Situația a escaladat grav în momentul în care aceasta a scos un topor și a încercat să lovească asistentul medical. Pentru autoapărare și prevenirea unui incident cu consecințe fatale, cadrul medical a reușit să imobilizeze brațul agresoarei și să o deposedeze de obiectul periculos. Agresiunea a continuat, fiind aplicată o lovitură cu piciorul în cutia toracică a infirmierei. La scurt timp, la fața locului a intervenit poliția.

Reiterăm că actele de violență îndreptate împotriva personalului medical din cadrul IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească constituie o încălcare gravă a normelor legale și morale, afectând direct siguranța personalului, calitatea intervențiilor medicale și șansele pacientului de a primi ajutor prompt și eficient”, transmite CNAUMP.

Instituția precizează că orice formă de agresiune, verbală sau fizică, este inadmisibilă, subminează actul medical și va fi tratată cu maximă seriozitate, în conformitate cu legislația în vigoare.

„Facem un apel ferm către cetățeni la respect, responsabilitate și toleranță”, conchide CNAMUP.

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.