Și-a urmărit fosta soție și a stropit-o cu acid sulfuric. Bărbatul, care o amenințase anterior cu moartea, condamnat

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru huliganism agravat. La 29 ianuarie 2021, în timpul serii, acesta și-a urmărit fosta soție după ce femeia a ieșit dintr-un magazin alimentar din sectorul Râșcani al Capitalei. Într-o trecere dintre blocurile locative, bărbatul a stropit-o cu acid sulfuric, deteriorându-i haina.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 10 august 2026, 22:28
Foto simbol

„În cadrul ședințelor de judecată, victima a relatat că, în timp ce traversa tunelul dintre blocuri, a auzit pași în urma sa și a recunoscut mersul fostului soț, cu care a locuit timp de 22 de ani. La un moment dat, a simțit o lovitură în spate și a crezut inițial că acesta a aruncat în ea cu un bulgăre de zăpadă. Ulterior, a simțit că mâneca scurtei începe să se lipească, iar când a ajuns în scara blocului, la lumină, a observat că haina era deteriorată și prezenta numeroase găuri. Imediat după incident, femeia a apelat Serviciul 112, susține realitatea.md.

Victima a mai declarat că, anterior incidentului, fostul soț o amenințase în repetate rânduri, inclusiv spunându-i că va ajunge în râul Bîc și că o va desfigura într-un asemenea mod încât mama sa nu o va mai recunoaște”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, iar sentința este cu drept de apel.

APOTA se opune modificărilor la Codul transporturilor și amenință cu proteste. Reacția MIDR

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto se opune proiectului de modificare a Codului transporturilor rutiere și acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale că promovează reguli care ar putea afecta activitatea unor operatori și rute, sub pretextul alinierii la legislația UE. Transportatorii cer intervenția premierului Vasile Tofan și revizuirea proiectului, iar în lipsa unor soluții amenință cu proteste.