(VIDEO) Poliția de Frontieră a dejucat o tentativă de trecere ilegală: doi suspecți aflați în căutare, reținuți
Doi cetățeni străini aflați în căutare, au fost reținuți în flagrant de polițiștii de frontieră în timp ce se îndreptau pe jos spre râul Prut, cu intenția de a trece ilegal în România.
Intervenția a avut loc la sfârșitul lunii martie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni-1. Sistemele speciale de supraveghere au detectat mișcarea suspectă a două persoane care se deplasau rapid spre linia frontierei. O patrulă mobilă a intervenit prompt și i-a depistat pe cei doi tineri înainte ca aceștia să ajungă la apă.
Cei doi nu aveau asupra lor acte de identitate, iar verificările ulterioare au stabilit că sunt cetățeni ucraineni, în vârstă de 26 și 27 de ani. Investigațiile au scos la iveală că ambii erau implicați în dosare penale: unul dintre ei era dat în căutare internațională prin Interpol, iar celălalt fusese deja documentat anterior pentru o tentativă similară de trecere ilegală a frontierei moldo-române, în nordul țării, în martie 2025.
În cadrul audierilor, aceștia au declarat că încercau să ajungă în România pentru a solicita azil, alegând să ocolească punctele de trecere a frontierei.
Ca urmare a măsurilor întreprinse de polițiștii de frontieră, tânărul de 26 de ani a fost extrădat în țara de origine, iar cel de-al doilea, aflat în căutare națională, a fost reținut și predat autorităților competente pentru executarea unei pedepse de 12 luni de privațiune de libertate, stabilită prin hotărâre judecătorească.
Accident cu implicarea unei motociclete în Chișinău
Un tânăr s-a ales cu traumatisme ușoare după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:58, pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.