Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Sezonul estival aduce rezultate record pentru FLYONE. Compania aeriană raportează o creștere semnificativă a numărului de pasageri în luna iulie, o punctualitate ridicată și extinderea rețelei de zboruri cu trei destinații noi.
Compania aeriană FLYONE anunță că, în luna iulie, 190.980 de pasageri au ales să călătorească cu operatorul aerian, ceea ce reprezintă o creștere de 60% comparativ cu luna iunie, informează realitatea.md.
Potrivit companiei, rata de punctualitate a zborurilor a fost de 90%, unul dintre indicatorii pe care operatorul îi evidențiază în bilanțul pentru luna iulie.
Totodată, în această vară, operatorul aerian și-a extins rețeaua de rute prin lansarea unor zboruri directe către Geneva, Baku și Batumi.
În acest an, FLYONE marchează 10 ani de activitate. Compania operează cea mai mare flotă de aeronave Airbus A320 și A321 din Republica Moldova. În anul 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene.
În 2023, operatorul și-a reînnoit certificarea IOSA, standard internațional privind siguranța managementului operațional. În același an, compania a depășit pragul de două milioane de pasageri transportați, a lansat 14 rute noi și și-a completat flota cu trei aeronave.
În 2024, FLYONE a introdus noi destinații și a raportat un număr-record de 2,4 milioane de pasageri.
Un an mai târziu, compania a transportat peste trei milioane de pasageri și a operat mai mult de 18.000 de zboruri. Tot în 2025, operatorul și-a extins flota și a fost inclus în clasamentul „SEE TOP 100 – cele mai dinamice companii” din Europa de Sud-Est.
În prezent, FLYONE conectează Chișinăul cu destinații precum Batumi, Baku, Malaga, Geneva, Palma de Mallorca, Alicante, Praga, Dubai, Bologna, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Bodrum, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.
Conform datelor oficiale, FLYONE deține în prezent o cotă de peste 26% din fluxul total de pasageri și este cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova, atât după numărul de pasageri transportați, cât și după dimensiunea flotei.
ANSP avertizează asupra riscului infecției cu virusul West Nile. În Republica Moldova nu a fost confirmat niciun caz în 2026
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) îndeamnă populația să respecte măsurile de protecție împotriva înțepăturilor de țânțari, în contextul intensificării circulației virusului West Nile în mai multe state europene, în special în perioada estivală și pentru persoanele care călătoresc în zonele afectate.
De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM
Pentru Piotr Caraman, meseria de agronom a depășit de mult granițele tradiționale. Tânărul, în prezent student la masterat în cadrul programului de Științe Horticole la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), este unul dintre cei care scriu viitorul agriculturii de performanță în țara noastră.
De la subvenții agricole la dosar penal: Cine este șeful de direcție al AIPA reținut de CNA și ce avere declară?
Șeful Direcției plăți în avans din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Ștefan Eremia, este funcționarul reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Anticorupție, au confirmat pentru Realitatea surse apropiate anchetei. Acesta este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 130 de mii de lei pentru a influența acordarea unei subvenții.