Maia Sandu anunță eliberarea a doi ofițeri moldoveni din captivitate în Rusia, în urma unui schimb internațional
Republica Moldova a reușit să aducă acasă doi cetățeni moldoveni, angajați ai Serviciul de Informații și Securitate, care se aflau în captivitate în Rusia. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, care a precizat că eliberarea a avut loc în cadrul unui schimb internațional de persoane, desfășurat după luni întregi de negocieri și coordonare.
„Republica Moldova a reușit să elibereze și să aducă acasă doi cetățeni moldoveni aflați în captivitate în Rusia. Ambii, fiind angajați ai Serviciului de Informații și Securitate, au fost eliberați și reîntorși autorităților noastre într-un schimb internațional de persoane”, a declarat șefa statului, citată de politik.md.
Operațiunea, descrisă drept una complexă și sensibilă, a fost coordonată de SIS și a implicat mai mulți parteneri internaționali. Maia Sandu a mulțumit în mod special președintelui Donald Trump și administrației Statele Unite ale Americii pentru implicare, dar și autorităților din Polonia și România.
„Le mulțumesc tuturor partenerilor – din SUA, Polonia și România – pentru implicare la fiecare etapă a procesului și pentru sprijinul acordat autorităților noastre”, a subliniat președinta.
Pentru a face posibilă eliberarea, autoritățile de la Chișinău au acceptat un schimb de persoane. Cei doi ofițeri moldoveni au fost eliberați în schimbul a două persoane: Nina Popova, cetățean al Federației Ruse acuzat că acționa împotriva intereselor Republicii Moldova, și Alexandru Bălan, cetățean moldovean acuzat de trădare de patrie în favoarea serviciilor din Belarus, care a fost grațiat pentru a putea părăsi țara.
Maia Sandu a subliniat că decizia a fost una dificilă, dar necesară: „Pentru țara noastră este un câștig care nu poate fi măsurat printr-o simplă ecuație matematică – noi am readus acasă doi cetățeni care lucrează pentru Republica Moldova, renunțând, în schimb, la doi deținuți care au lucrat împotriva Republicii Moldova”.
Șefa statului a menționat că operațiunea s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni, iar unele detalii nu au fost făcute publice pentru a nu pune în pericol viața celor implicați. În prezent, cei doi ofițeri sunt în drum spre casă și urmează să fie supuși unor evaluări medicale complete.
„Prioritatea noastră este să ne asigurăm că sunt sănătoși și primesc, în caz de necesitate, tratamentele de care au nevoie”, a mai declarat Maia Sandu.
Amintim că, pe 4 martie, Renato Usatîi a declarat la o emisiune televizată că cei doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate s-ar afla reținuți într-un izolator de detenție din Moscova din aprilie 2025. El a spus că autoritățile moldovenești ar fi purtat tratative cu partea rusă pentru a-i schimba pe cei doi ofițeri cu fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, iar reținerea lor ar fi fost posibilă pe fondul unei presupuse trădări din interiorul instituției, ofițerii fiind plecați sub acoperire cu identități false.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.
Vasile Tofan a discutat cu ambasadorul Greciei despre integrarea europeană și atragerea investițiilor
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut, la 1 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării economice dintre cele două state.