Un om de afaceri a fost reținut, fiind bănuit de influențarea deciziilor pe unele dosare penale, aflate în gestiunea procurorilor și ofițerilor anticorupție
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut astăzi un om de afaceri, bănuit de trafic de influență și corupere activă, comise în legătură cu unele dosare penale aflate în gestiunea CNA și a Procuraturii Anticorupție. Bănuitul ar fi acționat concertat împreună cu un grup de persoane, în interesul unor învinuiți în dosarul în care sunt investigați doi angajați ai unei bănci comerciale din Chișinău și trei administratori autorizați, reținuți de CNA pe 11 octombrie 2022.
Potrivit probatoriului administrat de procurori și CNA, omul de afaceri ar fi susținut în fața învinuiților din dosar că ar avea influență asupra unor procurori și judecători din cadrul diferitor instanțe și pe care i-ar putea determina să nu aplice arestul preventiv în privința acestora sau să revoce definitiv măsura preventivă. De asemenea, bănuitul ar fi încercat să corupă un angajat al Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, solicitând de la acesta informații din cadrul Programului de Gestionare Integrată a Dosarelor (PIGD) pentru a urmări la ce complete de judecată au fost distribuită cauza. În schimbul acestor informații, omul de afaceri i-ar fi promis angajatului Agenției un apartament la preț preferențial în blocul destinat membrilor Uniunii Scriitorilor.
În scopul verificării informațiilor obținute în cadrul anchetei și a măsurilor speciale de investigație, ofițerii CNA au efectuat astăzi percheziții în birourile a trei persoane – la omul de afaceri și la doi administratori autorizați. Drept urmare, omul de afaceri a fost reținut, iar unuia dintre administratori i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de bănuit.
Amintim că, în octombrie 2022, cinci persoane, între care doi angajați ai unei bănci comerciale și trei administratori autorizați, au fost reținute de CNA și procurorii anticorupție. Acestea sunt cercetate în mai multe dosare de spălare de bani, escrocherie, abuz de serviciu și fals, fiind învinuite de înstrăinarea ilegală a zeci de bunuri gajate sau ipotecate la bancă, astfel aducând prejudicii de milioane clienților.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. Precizăm că, la documentarea faptelor descrise, CNA și procurorii anticorupție au fost sprijiniți operativ de Serviciul de Informații și Securitate.
(VIDEO) Carambol nocturn pe o stradă din Chișinău. Lexus și Porsche, grav avariate de un vitezoman cu Renault
Trei mașini au fost avariate, după ce un tânăr a depăși limita de viteză și nu a încăput într-o curbă. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:37, pe strada Albișoara din capitală.
(VIDEO) Un bărbat a încercat să fugă din țară, după ce a fost coandamnat pentru trafic de droguri
Un bărbat de 57 de ani, condamnat la 1 iulie curent de Judecătoria Chișinău- sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în proporții deosebit de mari, a încercat să se eschiveze de la executarea pedepsei.
(VIDEO) Droguri în valoare de sute de mii de lei, scoase din circuit. Trei tineri au fost reținuți de polițiștii antidrog
Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în Chișinău și suburbii.