O inițiativă legislativă care are scopul de a reduce numărul șomerilor apți de muncă va fi propusă spre examinare în plenul Parlamentului
Un proiect de lege care are scopul de a activa piața forței de muncă și de a combate fenomenul șomajului va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului. Documentul a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contextul reformei Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și al reformei sistemului de asistență socială. Modificările legislative sunt necesare pentru a exclude unele lacune care facilitează inactivitatea șomerilor apți de muncă.
Autorii documentului propun ca polița de asigurare medicală să fie oferită doar șomerilor care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat și doar pe perioada de plată a ajutorului de șomaj. Potrivit estimărilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, această măsură va genera venituri la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală în mărime de până la 300 de milioane de lei. Totodată, termenul de înregistrare repetată cu statut de șomer și a cererii repetate de acordare a ajutorului de șomer va fi extins de la trei la șase luni.
De asemenea, va fi revizuită procedura de scoatere din evidență a șomerilor, în cazul nerespectării obligațiunilor. În cazul în care aceștia nu se vor prezenta în termen de 30 de zile sau vor refuza un loc de muncă fără a avea un motiv întemeiat, ar putea rămâne fără indemnizațiile de șomer. Acest lucru ar genera economii de aproximativ 1,5 milioane de lei.
Proiectul mai prevede extinderea posibilităților de angajare a șomerilor care nu și-au găsit un loc de muncă în primele trei luni de înregistrare la ANOFM. Mai exact, li se vor oferi opțiuni de angajare suplimentare din profesiile conexe și din ocupațiile cu o calificare mai joasă. O altă măsură propusă de autorități este crearea echipelor mobile, care vor merge în localități pentru a informa populația despre serviciile ANOFM.
Documentul mai prevede revizuirea modalității de calculare a cuantumului indemnizației de șomaj pentru persoanele care s-au aflat în concediu de maternitate sau în concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de trei ani. Mai exact, perioada de calcul va putea fi selectată și, în rezultat, va fi determinat un cuantum mai mare a indemnizației de șomaj, reieșind din venitul asigurat înaintea începerii concediului sau din venitul asigurat pe perioada concediului.
Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrați 35 000 de șomeri. 10 % dintre ei au beneficiat de indemnizație de șomaj, iar 5,4 % sunt persoane cu dizabilități.
După adoptarea proiectului de lege, Guvernul, în trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial, va aproba actele normative necesare punerii în aplicare a acestor modificări legislative.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.