Camioanele de peste 20 de tone, interzise în Chișinău pe caniculă
Mijloacele de transport de mare tonaj nu vor putea circula pe străzile Chișinăului în zilele caniculare, când temperaturile depășesc 30 de grade Celsius. Interdicția se aplică în intervalul orar 10:00–20:00 și vizează autovehiculele cu o greutate mai mare de 20 de tone.
Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea carosabilului, o dispoziție în acest sens fiind semnată de viceprimarul Ilie Ceban, transmite IPN.
Restricțiile nu se aplică mijloacelor de transport de călători, celor care transportă animale vii sau produse perisabile. De asemenea, sunt exceptate autovehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră, precum și cele dotate cu echipamente de prim-ajutor care sunt implicate în activități de prevenire și lichidare a situațiilor excepționale.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.