Parteneriat strategic: SUA și Poliția de Frontieră consolidează securitatea la frontieră
Conducerea Poliției de Frontieră a efectuat, la data de 12 august, o vizită de lucru împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Combaterea Drogurilor (DEA), Departamentului de Justiție (DOJ) și Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) ale Statelor Unite ale Americii, la Punctul de Trecere a Frontierei „Palanca”, pentru a se documenta asupra proiectelor strategice implementate cu sprijinul partenerilor americani.
Delegației i-au fost prezentate rezultatele implementării noului concept de supraveghere a frontierei, bazat pe utilizarea tehnologiilor moderne pentru sporirea eficienței operaționale. Totodată, au fost expuse principalele direcții ale viziunii instituționale, axate pe modernizarea infrastructurii, consolidarea capacităților și intensificarea cooperării internaționale în domeniul securității frontierei de stat.
În timpul deplasării la PTF „Palanca”, delegația a vizitat sistemul modern de monitorizare video instalat pe segmentul de autostradă Odessa–Reni, care traversează teritoriul Republicii Moldova. Acesta a fost realizat în cadrul proiectului NSDD „Palanca Transit Road, Group 9”, finanțat de Departamentul Energetic al SUA, și inaugurat la 8 mai 2025.
Poliția de Frontieră apreciază colaborarea constantă și sprijinul acordat de partenerii americani în consolidarea capacităților operaționale ale instituției, reafirmându-și angajamentul de a asigura securitatea frontierei de stat și protecția cetățenilor Republicii Moldova.
(VIDEO) O dronă s-a prăbușit și a explodat, la Rîșcani
Poliția a fost sesizată astăzi despre căderea unei drone într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.
Un avion ucrainean, observat la joasă altitudine deasupra municipiului Bălți
Un avion de tip Antonov An-32 a survolat astăzi municipiul Bălți la o altitudine de aproximativ 1.350 de metri, potrivit datelor Flightradar24.
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din Bălți
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe de pe strada Conev din municipiul Bălți. Cazul s-a produs în noaptea de 8 septembrie.