(VIDEO) Alte două autospeciale MAN pentru „Autosalubritate” au ajuns la Chișinău
Î.M. Regia „Autosalubritate” continuă să își modernizeze parcul de autospeciale, după ce alte două camioane noi, cu încărcare laterală a deșeurilor, de model MAN, au ajuns în garajul întreprinderii.
Camioanele au fost achiziționate de la compania sârbă Atrikod d.o.o., care a fost desemnată câștigătoarea licitației efectuate în corespundere cu procedura de achiziție a BERD-ului, în cadrul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”. Valoarea totală a achiziției este de 1.200.013 euro.
În conformitate cu contractul de furnizare, autospecialele urmează să fie verificate de către consultanții internaționali și cei ai Î.M. Regia „Autosalubritate”, în vederea stabilirii corespunderii tuturor specificațiilor tehnice, după care vor fi puse pe linie.
Până în prezent la Chișinău au ajuns 4 autospeciale cu încărcare laterală, de model MAN, 6 cap tractoare IVECO și 4 semiremorci.
Precizăm că, pentru gestionarea eficientă a deșeurilor din Capitală, în total, au fost achiziționate 44 de autospeciale, care fac parte din proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de către Primăria Municipiului Chișinău și investitorii internaționali.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.