O femeie a murit, din cauza unei sobe defecte, la Edineț
Nerespectarea regulilor antiincendiare în urma exploatării sobei de încălzit a mai făcut o victimă într-o casă de locuit din satul Parcova raionul Edineț. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 26 ianuarie 2025.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:20. La fața locului a fost îndreptată o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins bunurile materiale din interiorul camerei cu suprafața totală de 30 m2. Totodată, în timpul intervenției, angajații IGSU au depistat cadavrul carbonizat al unui femei în vârstă de 78 de ani, care se afla pe patul amplasat lângă sobă. Aceasta, se presupune că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Incendiul a fost lichidat complet la 13:41. În urma cercetărilor efectuate, salvatorii au stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza suprasolicitării sobei de încălzit pe combustibil solid.
Toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit. De asemenea, specialiștii recomandă să îndepărteze obiectele arzătoare și alte bunuri ușor inflamabile din apropierea sobei, în vederea evitării unor incendii, dar și unor intoxicații cu monoxid de carbon.
Potrivit datelor IGSU de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 5 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 12 persoane, inclusive 10 minori au avut de suferit.
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.