Trei persoane sunt cercetate de către polițiștii de frontieră, după ce asupra lor s-au depistat acte falsificat
Trei persoane sunt cercetate de către polițiștii de frontieră, după ce asupra lor s-au depistat acte falsificate, dar și lipsa unor documente pentru mașina condusă. Cazurile au fost consemnate în punctul de trecere a frontierei Leova, în după-amiaza zilei de 3 septembrie 2024.
În primul caz este vizat cetățenul Ucrainei, care s-a prezentat pentru a ieși din R. Moldova la volanul mașinii personale. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că lipsește revizia tehnică pentru automobil. Astfel, străinul a fost amendat contravențional cu 12 u.c., dar și i-a fost refuzată trecerea frontierei cu mijlocul de transport.
Cea de-a doua persoană cercetată este cetățean moldovean, pasager într-o mașină de ocazie. Acționând conform analizei de risc, conaționalul a fost trecut în linia doua de control, iar ca urmare în portmoneu a fost depistat un permis de conducere ucrainean. Verificările adiționale, cu tehnica specială, au scos la iveală faptul că permisul conține indici de falsificare.
Încheie șirul ilegalităților cetățeanul Ucrainei care, de asemenea, a fost supus controlului suplimentar, conform analizei de risc. Asupra sa, polițiștii de frontieră au descoperit două permise de conducere, pretins a fi eliberate de către autoritățile ucrainene pe numele său și al unei persoane străine. Ambele documente prezentau semne vădite de falsificare.
Cercetările continuă, iar documentele falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic IGPF pentru expertiză.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.