Poliția Republicii Moldova va primi echipamente și tehnologii moderne pentru investigarea infracțiunilor digitale, cu sprijinul Cehiei
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plíšek. În cadrul întrevederii, oficialii au semnat un acord bilateral în cadrul proiectului „CyberVAC”, care vizează consolidarea capacităților de investigație și analiză digitală ale Poliției Naționale.
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Cehe și prevede furnizarea de licențe software, echipamente hardware moderne și instruiri de specialitate în domeniul expertizei digitale.
Implementarea proiectului va contribui la eficientizarea procesului de examinare a probelor digitale, sporind viteza și precizia investigațiilor, precum și capacitatea polițiștilor de a valorifica informațiile relevante pentru documentarea infracțiunilor.
Prin acest parteneriat, Inspectoratul General al Poliției continuă să dezvolte cooperarea internațională și să investească în tehnologii moderne și instruirea specializată a angajaților, pentru a spori eficiența activității de investigare și a contribui la siguranța cetățenilor.
O mamă din Strășeni riscă să fie decăzută din drepturile părintești după ce și-ar fi expus repetat copilul pe rețelele sociale
O femeie din Strășeni riscă să fie decăzută din drepturile părintești, după ce și-ar fi expus în mod repetat copilul în videoclipuri publicate pe rețelele sociale. Potrivit autorităților locale, minorul, acum în vârstă de nouă ani, a fost scos din familie și plasat pentru 45 de zile într-un serviciu de tip familial, iar decizia urmează să fie examinată în decembrie.
Un moldovean, reținut în Ucraina. Ar fi cerut 4.000 de dolari pentru a ajuta un ucrainean să treacă ilegal frontiera în Moldova
Un moldovean de 45 de ani a fost reținut în regiunea Odesa, fiind suspectat că a organizat trecerea ilegală a frontierei pentru un locuitor al regiunii Doneț. Bărbatul ar fi cerut 4.000 de dolari ca să-l ducă pe segmentul transnistrean al frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Serviciului de Stat al Poliției de Frontieră din Ucraina.
Trei persoane au ajuns la spital în urma intoxicațiilor cu monoxid de carbon
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la sobele de încălzit. Cazurile au fost înregistrate pe data de 18 octombrie 2026.