Ședința CSS: Noi măsuri pentru combaterea corupției politice și asigurarea integrității alegerilor parlamentare
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în continuarea sarcinilor stabilite în ședința din 11 noiembrie 2024. Scopul principal al ședinței a fost evaluarea progreselor în combaterea corupției politice și electorale.
Maia Sandu a subliniat că corupția politică rămâne una dintre cele mai mari amenințări la adresa democrației din Republica Moldova, iar evenimentele de anul trecut, din cadrul referendumului pentru integrarea europeană, au scos în evidență vulnerabilitățile noastre în fața încercărilor de a influența voința cetățenilor.
„Pentru prea mult timp, corupția politică a fost ignorată, iar în unele cazuri chiar tolerată. Această situație a permis grupurilor criminale organizate să implice tot mai mulți oameni în acțiunile de subminarea securității naționale”, a declarat șefa statului.
În cadrul ședinței, au fost prezentate progresele realizate în urma recomandărilor anterioare ale CSS: a) Centrul Național Anticorupție (CNA) a emis decizii de aplicare a sancțiunilor contravenționale în valoare de 10,8 milioane lei și a inițiat 30 de cauze penale, dintre care patru au fost înaintate instanței.
De asemenea, CNA a identificat 57 de persoane implicate în distribuirea resurselor financiare ilegale, parte a unui grup criminal condus de Ilan Șor, condamnat definitiv pentru frauda bancară; b) Parlamentul a votat în prima lectură o serie de amendamente legislative menite să ofere instrumente mai eficiente și rapide pentru combaterea corupției politice. Acestea urmează a fi aprobate în a doua lectură în urma îmbunătățirilor aduse în procesul de consultări publice.
În același timp, Președinta Maia Sandu a solicitat măsuri suplimentare pentru consolidarea luptei împotriva corupției politice și fortificarea securității naționale. Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a stabilit două recomandări prioritare:
- Consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției.
- Consolidarea cadrului legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală, prin inițiative legislative comune ale Ministerului Afacerilor Interne și Centrului Național Anticorupție.
Un kilogram de cocaină, adus din Spania și pregătit pentru piața neagră din Moldova. Un bărbat a fost reținut
Aproximativ un kilogram de cocaină, estimat la 1,6 milioane de lei, a fost ridicat de polițiști și procurorii din sectorul Buiucani, în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri.
(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.