(FOTO) Maia Sandu a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer
În cadrul vizitei de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Prim-ministrul britanic, Keir Starmer. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe parteneriatul economic, sprijinul acordat de Regatul Unit pentru modernizarea Republicii Moldova, precum și pe rolul activ al diasporei moldovenești în dezvoltarea ambelor economii.
Un subiect abordat a fost eliminarea tarifelor vamale pentru mai multe produse moldovenești în 2023, datorită cărora exporturile au înregistrat creșteri semnificative: livrările de prune s-au majorat de 15 ori, cele de mere de aproape cinci ori, iar exporturile de struguri au crescut de aproape trei ori. Șefa statului și-a exprimat interesul de a extinde în continuare legăturile economice între cele două țări.
De asemenea, Președinta Sandu a salutat acordul convenit între autoritățile din Republica Moldova și Regatul Unit, care le va permite cetățenilor moldoveni să-și schimbe permisul de conducere cu unul britanic, fără a fi necesară susținerea unor examene suplimentare.
Procedura simplificată de preschimbare a permiselor de conducere a devenit posibilă odată cu semnarea, săptămâna aceasta, a unui Memorandum de Înțelegere între cele două guverne. Documentul prevede că, începând cu 1 august 2025, cetățenii moldoveni care locuiesc în Regatul Unit vor putea solicita conversiunea permisului moldovenesc, în primii cinci ani de reședință, fără a susține un examen teoretic sau practic. Detaliile privind condițiile de conversiune vor putea fi consultate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat, de asemenea, continuarea sprijinului britanic pentru consolidarea instituțiilor democratice din Moldova și pentru creșterea capacității statului de a răspunde provocărilor regionale.
Agenda Președintei Maia Sandu va continua cu o audiență la Majestatea Sa Regele Charles al III-lea.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.