CNPF solicită clienților „Rapid Finance”, să depună plângeri după ce s-au constatat nereguli în contractele de creditare
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) solicită clienților OCN ”Cash & Go” SRL, cunoscută comercial sub denumirea ”Rapid Finance”, să depună plângeri după ce a constatat nereguli în contractele de creditare. CNPF susține că a depistat în mai multe contracte supuse examinării încălcarea prevederilor legale referitoare la limitele aplicate la rata dobânzii.
Totodată, CNPF menționează că a inițiat o procedură administrativă de control, a cărei desfășurare a fost imposibilă din cauza acțiunilor de obstrucționare manifestate de către OCN ”Cash&Go” SRL. ”În imposibilitatea realizării acțiunilor de control, nu pot fi excluse suspiciuni rezonabile de admitere a încălcărilor respective şi în alte contracte”, scrie Bizlaw.MD.
În context, CNPF îndeamnă consumatorii-clienți ai acestei organizații (inclusiv care au închis deja contractele), să depună o petiție însoțită de copia contractului și alte informații relevante pentru verificarea clauzelor contractuale.
Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, în primul trimestru al anului 2024, OCN ”Cash&Go” SRL a raportat 1.770 beneficiari de credite.
Modalitatea de depunere a petițiilor poate fi găsită aici.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.