Cățelul care a uimit lumea: de ce venea la magazin cu o frunză în gură
Negro, un câine din Columbia, a reușit să uimească o lume întreagă după ce a fost surprins „plătind” cu frunze pentru biscuiții lui preferați. Povestea sa a redevenit virală pe internet.
Negro trăia în campusul Institutului Tehnic Diversificat din Monterrey, Casanare, unde era îngrijit cu drag de profesori și elevi. Aceștia îi ofereau zilnic hrană, apă și un loc sigur unde să doarmă, iar în schimb, câinele le ținea companie și păzea zona.
După ce a petrecut un timp în campus, Negro a observat un obicei interesant: elevii mergeau în pauze la un mic magazin de unde își cumpărau gustări. Uneori îi mai ofereau și lui câte un biscuit.
Încet, câinele a început să înțeleagă ce înseamnă un schimb. A văzut cum copiii ofereau bani și primeau ceva în schimb, iar într-o zi a încercat să facă și el același lucru.
Vânzătoarea, impresionată de gest, i-a acceptat „plata” și i-a oferit o gustare. De atunci, câinele a început să vină aproape zilnic la magazin, aducând câte o frunză în schimbul unui biscuite.
„A venit la magazin cu o frunză în gură, dând din coadă, și a dat de înțeles că vrea un biscuit”, povestea în 2022 profesoara Angela García Bernal, într-un interviu acordat publicației The Dodo.
Negro a început să apară în fiecare zi cu câte o frunză în gură.
„Venea zilnic după biscuiți. Întotdeauna aducea o frunză. Era clientul lui zilnic”, declara Gladys Barreto, vânzătoare în magazinul școlii.
Profesorii au avut grijă ca Negro să primească doar gustări sigure pentru câini și au limitat „tranzacțiile” zilnice la câteva, pentru a-i proteja sănătatea.
Nu se mai știe cu exactitate dacă Negro mai trăiește și astăzi în campusul columbian care l-a adoptat, însă povestea lui a revenit recent în atenția publicului.
Sursa: adevărul.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.