Guvernarea nu se oprește la „Satul European Expres”. Radu Marian: Urmează „Satul European Mare”
După programul „Satul European Expres” anunțat recent de președinta Maia Sandu, va urma un nou program de modernizare și dezvoltare a localităților, „Satul European Mare”. O spune deputatul PAS, Radu Marian. Potrivit parlamentarului, dezvoltarea infrastructurii reprezintă o prioritate pentru guvernarea de la Chișinău, iar odată cu demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană vor fi alocate fonduri suplimentare în acest sens, notează IPN.
Deputatul PAS, Radu Marian, respinge acuzațiile potrivit cărora banii destinați programului „Satul European” ar fi fost repartizați pe criterii politice, doar primarilor afiliați Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit parlamentarului, banii bugetului de stat au fost investiți în proiecte de infrastructură în toate localitățile Republicii Moldova, chiar și în cele conduse de edili socialiști.
„Noi am aprobat programul „Satul European” anul trecut, iar anul trecut nu au fost alegeri și dacă opoziția spune că este electoral să construiești sisteme de apă și canalizare, să iluminezi școli, străzi, noi spunem că nu sunt acțiuni electorale, este pur și simplu o modalitate a guvernului de a realoca banii din impozite pentru lucruri de care oamenii au nevoie. Deci, oamenii au nevoie de apă, de canalizare, de reparația școlii și le-am aprobat anul trecut, nu acum, și am aprobat proiecte pentru toate primăriile, spre deosebire de opoziția actuală, care împărțea banii noaptea ca hoții, doar la satele unde erau primarii lor, noi am alocat pentru primari independenți, pentru primarii PAS și pentru primarii din toate celelalte partide din opoziție, PSRM și alte partide. Deci, dacă o să fie măcar un primar de la opoziție care o să spună că ei nu au primit bani, o să mintă”, a spus Radu Marian în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Deputatul PAS spune că odată cu lansarea negocierilor de aderare la UE, Republica Moldova va beneficia de fonduri suplimentare din partea Uniunii Europene, bani care vor fi investiți în infrastructura drumurilor și în modernizarea localităților.
„Guvernul a aprobat „Satul European Expres”, vor fi alocate sute de proiecte la primării pentru implementare rapidă, timp de 6 luni. Suma e mai mică, într-adevăr, dar procedurile de aprobare vor fi mult mai simple. O să mai fie și „Satul European Mare”, mai târziu. Deci, o să mai fie oportunități, dar în momentul în care o să avem startul negocierilor cu UE o să putem să absorbim și mai multe resurse și o să le alocăm. Infrastructura este un pilon-cheie pentru tot ce înseamnă redresarea economică a Republicii Moldova și o să alocăm resurse financiare, în scurt timp vom avea o rectificare a bugetului și o să alocăm câteva sute de milioane de lei și pentru drumuri regionale”, a spus deputatul PAS.
Recent a fost lansat programul „Satul European Expres” în cadrul căruia primarii pot depune dosarele pentru a câștiga proiecte cu o valoare maximă de 450 de mii de lei și cu o perioadă de implementare de 6 luni.
Dorin Recean își va încheia mandatul la MoldATSA la sfârșitul lunii august. Ce a anunțat fostul premier
Fostul premier Dorin Recean, în prezent emisar al președintei Maia Sandu, anunță că mandatul său în calitate de membru independent în Consiliul de Administrație al întreprinderii de stat „MoldATSA” se va încheia la sfârșitul lunii august.
Premierul declanșează reforma la APP – Reorganizare, verificări la întreprinderile de stat și suspendarea concursului de la Moldtelecom
Premierul Alexandru Munteanu anunță o reformă amplă a modului în care sunt administrate întreprinderile de stat, pe fondul scandalurilor izbucnite în ultimele săptămâni la mai multe companii aflate în proprietatea statului. Șeful Executivului spune că Agenția Proprietății Publice (APP) va fi reorganizată, iar activitatea consiliilor de administrație și a conducerii întreprinderilor de stat va fi supusă unei evaluări complete.
Renato Usatîi: După cinci ani de guvernare, Maia Sandu anunță reforme care trebuiau făcute din prima zi. Președintele Partidului Nostru admite organizarea alegerilor parlamentare anticipate
Discursul șefei statului seamănă mai degrabă cu cel al unui candidat din opoziție, decât cu al unui lider care se află de cinci ani la conducerea țării. La această concluzie a ajuns președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce Maia Sandu a ținut o conferință de presă despre scandalurile din ultimele zile, în care sunt implicate inclusiv verișoarele președintei.