Șosele mai sigure în Republica Moldova: Evaluări la fiecare cinci ani și o platformă online pentru sesizarea pericolelor de pe drumuri
Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, act ce introduce noi măsuri destinate prevenirii accidentelor și creșterii siguranței pe drumurile naționale.
Proiectul prevede evaluarea periodică a întregii rețele de drumuri naționale, o dată la cinci ani. Aceasta se va face pe baza unei analize detaliate a riscurilor de accidente și a tronsoanelor unde s-au înregistrat cele mai multe accidente grave. Astfel, în urma acestor evaluări vor putea fi identificate din timp sectoarele care necesită intervenții pentru sporirea siguranței rutiere, transmite ziarulnational.md.
Totodată, administratorul drumurilor naționale va crea un sistem online, prin care participanții la trafic vor putea semnala deficiențe și alte probleme care pot afecta siguranța circulației. Sistemul va facilita comunicarea dintre autorități și cetățeni, permitând intervenții mai rapide și mai bine orientate.
Noile prevederi vor permite orientarea investițiilor către sectoarele cu cel mai mare risc. Se urmărește reducerea numărului de accidente și creșterea protecției pentru toți participanții la trafic, precum și alinierea cadrului normativ national la obiectivele internaționale privind îmbunătățirea siguranței rutiere.
Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice din 2027
Transportatorii vor renunța la documentele pe hârtie în relația cu autoritățile. Din 30 iunie 2027, informațiile privind transportul internațional de mărfuri vor fi prezentate și procesate printr-un sistem electronic național (eFTI), iar autoritățile vor fi obligate să accepte documentele digitale transmise prin platforme certificate.
Anastasia Taburceanu a restituit toate salariile încasate de la MOLDATSA. Instituția ține secret mecanismul
Î.S. „MOLDATSA” confirmă că fosta angajată a întreprinderii, Anastasia Taburceanu, a restituit integral în contul instituției toate salariile încasate pe durata raporturilor de muncă. Informația se regăsește într-un răspuns oficial transmis BANI.MD.
Mișcarea Civică „Construim Încredere” solicită eliminarea TVA la gazele naturale pentru consumatorii casnici
Mișcarea Civică „Construim Încredere” a lansat o declarație publică prin care solicită Guvernului să intervină pentru protejarea populației, în contextul cererii Energocom de majorare a tarifului la gazele naturale de la 14,42 la 20,93 lei/m³, cu TVA inclus. Propunerea urmează să fie examinată de ANRE, noul tarif nefiind încă aprobat.