(SURSE) Reglări de conturi cu cuțitul între angajați băuți ai Administrației Națională a Penitenciarelor, la Briceni. Unul - la reanimare, altul - la pușcărie
Un angajat al Admnistrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) din cadrul Ministerului Justiției a ajuns la reanimare, după ce ar fi fost înjunghiat de mai multe ori de către un coleg la beție. Cazul a avut loc în noaptea de 5 Ianuarie curent, în jurul orei 03:16, în orașul Lipcani din raionul Briceni, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul ANP.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un tânăr de 29 de ani care ar fi mers în ospeție la un prieten în vârtstă de 35 de ani. După ce au consumat alcool, între oaspete și gazdă s-a iscat o ceartă care a fost la un pas de a culmina cu o tragedie.
Gazda ar fi luat un cuțit de bucătărie cu care, potrivit surselor apropiate anchetei, i-ar fi aplicat oaspetelui șapte lovituri penetrante în piept.
Sursele noastre au ținut să precizeze că cei doi activează ca gardieni la Penitenciarul Nr.2 din orașul Lipcani.
Oamenii legii au fost sesizați despre acest caz de către o femeie care a solicitat intervenția unei ambulane, dar și a unui echiăpaj de poliție.
Tânărul înjunghiat a fost transportat la spital, în stare gravă și a fost internat în Secția de Reanimare a Spitalului raional Briceni. Acesta a fost diagnosticat cu multiple plăgi tăiate cu penetrarea cutiei toracice, cu lezarea plămânului, dar și infizem subcutanat de dreapta.
Totodată, șla fațța locului a interveni și grupul operativ din cadrul IP Briceni care l-au încătușat pe cuțitar, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal pentru tentativă de omor.
Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta aveao concetrație de 1,00 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Gardianul a fost reținut pentru 72 de ore, după care a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 11 - Bălți.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.