„Ghicitoare”, acuzată că a pus la cale împreună cu fiica ei o fraudă în valoare de 46 de milioane de dolari
O mamă și fiica ei – prima pretinzând că este ghicitoare și maestru feng shui – au fost inculpate după ce ar fi înșelat persoane „vulnerabile” din comunitatea vietnameză din Australia, obținând aproape 70 de milioane de dolari australieni (46 de milioane de dolari americani).
Femeia, în vârstă de 53 de ani, a fost arestată miercuri în exclusivista suburbie Dover Heights din Sydney, împreună cu fiica ei de 25 de ani. Poliția spune că cele două făceau parte dintr-o rețea de fraudă și spălare de bani „extrem de sofisticată”.
Ea ar fi convins victimele să contracteze împrumuturi – păstrând pentru ea o parte din bani – spunându-le că „vede” în viitorul lor un „miliardar”, relatează BBC.
Femeia nu a primit cauțiune și urma să compară în fața instanței joi. Fiica ei a fost eliberată pe cauțiune, cu termen de judecată stabilit în ianuarie. Mama se confruntă cu 39 de capete de acuzare, inclusiv coordonarea activității unui grup infracțional și obținerea de avantaje financiare prin înșelăciune.
Fiica este acuzată de șapte infracțiuni, între care gestionarea imprudentă a produsului infracțiunii și apartenența la un grup infracțional.
În timpul percheziției efectuate în zori în vila de mai multe milioane de dolari a celor două, polițiștii au confiscat documente financiare, telefoane mobile, genți de lux, un lingou de aur de 40 de grame evaluat la 10.000 de dolari australieni (6.500 USD; 5.000 GBP) și jetoane de cazinou în valoare de 6.600 de dolari australieni.
Cum funcționa schema
Potrivit poliției, femeia era o membră influentă și de încredere a comunității sale, iar în calitate de ghicitoare le oferea clienților ședințe de „citire”, unii dintre ei dezvăluindu-i că trec prin dificultăți financiare.
Ea le-ar fi prezis apoi că un miliardar urma să îi ajute, iar acest lucru „se va întâmpla mai devreme decât mai târziu” dacă vor lua un împrumut.
„Operațiunea Myddleton”
Poliția a lansat „Operațiunea Myddleton” pentru a investiga un grup infracțional care folosea identități furate pentru a obține finanțări destinate unor „mașini-fantomă” – automobile de lux care nu existau în realitate.
„Ceea ce a început ca o anchetă privind creditele auto frauduloase s-a extins într-o descoperire a uneia dintre cele mai sofisticate rețele de criminalitate financiară pe care le-am văzut în cariera mea la conducerea Diviziei pentru Infracțiuni Financiare”, a declarat comisarul-șef Gordon Arbinja.
Poliția susține că activitatea grupului include „fraude de amploare în nume personal, de afaceri și imobiliare comise împotriva mai multor instituții financiare”.
Potrivit unei investigații a publicației Sydney Morning Herald (SMH), cele două femei sunt legate de ceea ce presa a numit „Sindicatul Penthouse”, deoarece presupusul lider al rețelei locuia într-un penthouse de 18 milioane de dolari australieni din Sydney.
Conform SMH, poliția afirmă că gruparea a înșelat marile bănci australiene cu până la 250 de milioane de dolari australieni, având sprijinul unor angajați bancari corupți care aprobau împrumuturi pentru a ajuta sindicatul să achiziționeze multiple proprietăți în Sydney.
Sursa: adevărul.ro
UE ia în considerare limitarea protecţiei pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta
Miniştrii UE au susţinut joi, în mare măsură, o propunere de limitare a accesului la protecţie temporară pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta, a declarat ministrul suedez al migraţiei, citat de Reuters.
Patru persoane au fost ucise într-un atac cu drone în regiunea Kiev asupra unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluşi
Un atac cu drone ruseşti asupra unei fabrici de produse alimentare dintr-o regiune din jurul capitalei ucrainene Kiev a ucis patru persoane, au anunţat vineri oficialii ucraineni, relatează Reuters.
Cinci azeri au fost ucişi în urma unor atacuri cu drone asupra a două nave de marfă în Marea Azov, anunţă Baku. Rusia dă vina pe Ucraina
Cinci cetăţeni azeri au fost ucişi în atacuri cu drone care au vizat două nave de marfă în Marea Azov, au anunţat vineri autorităţile de la Baku, Rusia declarând la rândul său că acest atac a fost efectuat de Ucraina, relatează AFP.