(VIDEO) Membru dintr-o grupare specializată în falsificarea documentelor, reținut de polițiștii de frontieră
A fost identificat și localizat un alt membru al grupării infracționale specializate în contrafacerea actelor oficiale.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, avea rolul de intermediar între comanditar și executant, pentru activitățile sale percepând suma de 1000 de euro. La domiciliul acestuia au fost efectuate percheziții, în urma cărora au fost depistate un set de acte, eliberate pe numele altei persoane, precum și un telefon mobil, despre care se presupune că era utilizat în desfășurarea activităților ilegale.
Suspectul a fost reținut, iar ulterior instanța de judecată a emis pe numele acestuia mandat de arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. Bărbatul este cercetat penal conform prevederilor art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul Penal al Republicii Moldova – „Confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false”.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive suspectul beneficiază de prezumția nevinovăției.
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.