(VIDEO) Samsar de hașiș pe Telegram, încătușat de polițiștii de la IP Buiucani

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, au deconspirat un grup infracțional specializat în contrabandă cu droguri, cu ulterioara realizare pe teritoriul capitalei, prin intermediul aplicației ”Telegram”.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 16 decembrie 2024, 13:04
(VIDEO) Samsar de hașiș pe Telegram, încătușat de polițiștii de la IP Buiucani

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, în flagrant, a fost reținut unul dintre membrii grupului, un bărbat de 38 de ani, în timp ce plasa în ascunzișuri substanțe narcotice de tip ”Hașiș”.

(VIDEO) Samsar de hașiș pe Telegram, încătușat de polițiștii de la IP Buiucani

De asemenea, au fost identificați alți trei membri ai grupului de 22 și 28 de ani, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, au fost ridicate aproximativ 4 kg de ”Hașiș”, un cântar electronic de înaltă precizie, pachete zip-lock, bandă adezivă și alte obiecte pentru ambalarea drogurilor.

Valoarea estimativă a substanțelor narcotice ridicate constituie peste 1,5 milioane de lei.

(VIDEO) Schemă de contrabandă către UE. Țigări și alcool de milioane de lei, ridicate de IGPF

Ofițerii Direcției investigare a criminalității transfrontaliere a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au deconspirat o schemă de contrabandă cu țigări contrafăcute și alcool etilic. În urma măsurilor speciale de investigație polițiștii de frontieră au scos la iveală un mecanism prin care țigările contrafăcute ar fi fost fabricate atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina, inclusiv sub mărci moldovenești.