Creșterea tarifelor la lumină va fi compensată până în luna decembrie
Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a declarat că sprijinul acordat de Guvernul Republicii Moldova pentru achitarea energiei electrice se va reflecta direct în factură. Datorită suportului Uniunii Europene, tariful la energie electrică va fi compensat pentru primii 110 KWh consumați de fiecare familie, până în luna decembrie 2025.
„Este un suport oferit de Guvern, cu ajutorul Uniunii Europene, pentru toate familiile din Republica Moldova. Acest suport se va regăsi în factură pentru primii 110 KWh consumați”, a spus ministrul Alexei Buzu, scrie IPN.
Ministrul a precizat că această măsură este menită să sprijine populația și să încurajeze un consum rațional al energiei electrice.
„Noi am analizat datele de la furnizorii de energie electrică pentru lunile ianuarie-martie din 2024. Am constatat că, în medie, o familie consumă 138 KWh, iar 110 KWh reprezintă 80% din acest consum. Noi vrem să încurajăm cetățenii să avem un consum cât mai eficient posibil. O familie care consumă 110 KWh nu va fi afectată în acest an de creșterea de tarif”, a mai spus Alexei Buzu.
De asemenea, ministrul muncii a precizat că cele 705 mii de familii eligibile pentru compensații la încălzire vor primi, pentru februarie și martie, ajutorul sub formă de plată monetară, în timp ce sprijinul pentru energia electrică se va reflecta direct în facturile consumatorilor.
„Pentru luna februarie compensația pentru încălzire va fi achitată în martie și pentru luna martie compensația va fi în formă monetară în luna aprilie”, a explicat Alexei Buzu.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.