Sinteza săptămânală: SV raportează încasări de peste 755 milioane de lei

În perioada 06 - 12 noiembrie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 756,8 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 29,7 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 3,5 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 13 noiembrie 2023, 09:25
SV

Totodată, în perioada 06 - 12 noiembrie 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 40,5 milioane lei, ceea ce reprezintă 5,4 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a. Informația detaliată despre veniturile administrate de către Serviciul Vamal în 10 luni ale anului 2023 la bugetul public național, poate fi consultată în articolul ”Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat în primele 10 luni ale anului curent peste 28,5 miliarde lei”.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 828 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 48 796 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18 724 și, respectiv, 13 187 traversări.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 67 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 431 mii de lei. 

Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.

Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse

Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.