(VIDEO) Usatîi: Oficialii străini care vin în Moldova încearcă să salveze „referendumul Maiei Sandu”

Vizitele oficialilor străini de rang înalt la Chișinău au un singur scop: de a mobiliza cetățenii să iasă la referendum și de a vota „Pentru” pe 20 octombrie curent. Este opinia președintelui Partidului Nostru, Renato Usatîi, care s-a referit la vizita președintelui României, dar și a cancelarului german, scrie Realitatea.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 4 septembrie 2024, 08:25
RU

„Trebuie să fim recunoscători atât statului german, cât și celui român pentru toată asistența oferită cetățenilor noștri. Neînțelegând prioritățile reale ale Moldovei, acești oficiali cred, poate chiar sincer și onest, că sprijină valorile europene. Însă, în realitate, ei acționează ca o echipă de pompieri pentru Maia Sandu. Putem spune că aceste vizite ale liderilor străini ar putea fi ultimele din mandatul ei de președinte. Dacă pierde alegerile, cine se va mai întâlni cu ea? Poate doar președintele Băncii Mondiale sau al FMI, unde ar putea lucra după ce își încheie mandatul de președinte”, declară Renato Usatîi.

Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Menționăm că la Chișinău, recent, a fost cancelarul Germaniei, ulterior președinții țărilor baltice, Estonia, Letonia și Lituania, dar și președintele României.

Miercuri, 4 septembrie, la Chișinău urmează să vină premierul Poloniei.

După 10 septembrie, în Moldova vine premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden și prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis.