Un bărbat și-a înjunghiat verișorul, dar nu a reușit să-și ducă intenția de omor până la capăt

Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 28 martie 2025, 19:50
Un bărbat și-a înjunghiat verișorul, dar nu a reușit să-și ducă intenția de omor până la capăt

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Edineț, la data de 02 octombrie 2024, pe timp de seară, inculpatul, aflându-se în gospodăria vărului său din mun. Edineţ, în urma unui conflict verbal pe care îl avuse cu ultimul, i-a aplicat două lovituri cu cuţitul: una în regiunea cutiei toracice şi una în regiunea piciorului stâng.

Acesta a dorit să continue aplicarea loviturilor, însă victima a ripostat, iar o terță persoană a intervenit în vederea stopării acțiunilor ilegale.

Ca rezultat, victimei i-a fost lezat plămânul și alte organe, vătămări, care potrivit experților medico-legali se califică drept grave.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința este cu drept de apel.

(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.